Înscrierea la un medic de familie
Persoanele care nu sunt înscrise pe lista unui medic de familie și care doresc să se înscrie, vor adresa o cerere de înscriere către medicul de familie la care doresc să se înscrie. Atât în cazul persoanelor asigurate cât și a celor neasigurate la înscriere se solicită următoarele documente :
– cerere de înscriere;
– card de sănătate (pentru persoanele pentru care s-a emis);
– copie carte de identitate;
– date de contact -nr. telefon, adresa e-mail.
Persoanele asigurate și neasigurate înscrise pe lista unui medic de familie care doresc să își schimbe medicul de familie, vor adresa o cerere de înscriere prin transfer la noul medic de familie, precizând numele medicului de la care pleacă.
- Pentru situațiile de înscriere prin transfer, medicul de familie primitor are obligația să anunțe în scris în maximum 15 zile lucrătoare, (prin poștă, e-mail, fax, prin persoana care se transferă), medicul de familie de la care a plecat persoana. Medicul de familie de la care pleacă persoana are obligația să transmită fișa medicală în copie certificată prin semnătură și parafă că este conform cu originalul, prin poștă, e-mail, fax/prin persoană, medicului primitor, în termen de 15 zile lucrătoare de la solicitare. Cabinetul medical de la care pleacă persoana păstrează originalul fișei medicale.
In cazul persoanelor sub 18 ani documentele necesare la înscriere/transfer sunt:
– cererea de înscriere /transfer la medicul de familie;
– certificat de naștere – copie;
– carte de identitate a unuia dintre părinți/tutore;
– date de contact – nr. de tel, adresă e-mail, unitate de învățământ.
- Pacienții neasigurați înscriși pe lista medicului de familie beneficiază de servicii medicale prevăzute in pachetul minimal de asistenta medicala primara -consultații, tratamente de urgenta, imunizări , alte servicii de prevenție la medicul de familie-dar fără posibilitatea decontării prescripțiilor compensate sau biletelor de trimitere pentru investigații sau medici de specialitate.